De la picioare şi mâini reci, tuse şi nas curgător, până la senzaţia de apăsare dată de zilele fără soare, perioada rece a anului nu este întotdeauna plăcută. Dar poate să fie acceptabilă dacă folosim mici trucuri care să ne ajute să ne recăpătăm starea de bine. Iar uleiurile esenţiale sunt aliate de nădejde în lupta cu neplăcerile anotimpurilor reci.

Vă îndemnăm să aveţi la îndemână următoarele 6 uleiuri esenţiale: eucalipt, oregano, portocale, bergamotă, cuişoare, lavandă. Iată de ce:

6 Uleiuri esenţiale de folosit pe timp rece

Pentru tuse şi nas înfundat faceţi inhalaţii cu aburi adăugând câteva picături de ulei esenţial de eucalipt într-un bol cu apă fierbinte şi acoperindu-vă capul cu un prosop pentru a păstra aburii cât mai mult timp.

Pentru a dezinfecta diverse suprafeţe faceţi rapid un spray antibacterian combinând 100 de ml de apă cu 5-10 picături de ulei esenţial de oragano. Este rapid, natural şi foarte economic.

Pentru zilele posomorâte când soarele nu se arată şi totul este cenuşiu folosiţivă de puterea energizantă a uleiului esenţial de portocale. Este recunoscut pentru buna dispoziţie pe care o crează.

Pentru a vă relaxa după zile stresante de muncă faceţi o baie călduţă în care adăugaţi o combinaţie de 2-3 linguri de ulei de migdale în care adăugaţi 10 picături de ulei esenţial de bergamotă.

Pentru mâini şi picioare reci realizaţi un ulei energizant din 3 linguri de ulei vegetal de migdale dulci şi 5 picături de ulei esenţial de cuişoare, circulaţia ve fi mult înbunătăţită iar mirosul este grozav.

Pentru pielea deshidratată folosiţi o combinaţie de 2-3 linguri de ulei de cocos, 2-3 linguri de unt de shea şi 5 picături de ulei esenţial de lavadă, amestecate uşor pe baie de aburi. Balsamul rezultat poate fi folosit pentru buze, mâini sau călcăie.