Poveştile mamelor noastre legate de scutece sună cam toate la fel: spălat zilnic, fiert pe aragaz pentru dezinfectare, uscat dificil iarna, călcat din greu.

Dacă până la Revoluţie mămicile care aveau acces la scutece de unică folosinţă erau foarte puţine şi foarte invidiate, după aceea oferta a fost diversă şi suficientă pentru a fi accesibilă oricui. Mai ieftine sau mai scumpe, scutecele de unică folosinţă au venit ca o salvare pentru mămicile care vroiau să economisească timp şi să scape de spălatul lor.

Deşi foarte în utilizare comode scutecele de unică folosinţă ridică însă unele probleme:

Poluează

Timpul necesar descompunerii unui scutec de unică folosinţă care este de ordinul sutelor de ani, iar un copil ajunge să folosească până la 2 ani, vârsta la care teoretic începe să facă la oliţă, între 2500 şi 5000 de scutece (media variază, în primele luni se folosesc şi 8-10 scutece pe zi, mai târziu volumul scade). Asta înseamnă însă oricum o mulţime de scutece doar pentru un singur copil. Din păcate abia acum încep să fie construite spaţii destinate special reciclării lor şi asta se întâmplă în state precum Marea Britanie, mai e cale lungă până va deveni un standard în fiecare ţară.

Conţin substanţe absorbante cu potenţial iritant

Mulţi producători folosesc substanţe care transformă lichidul în gel, pentru o mai bună absorbţie. Dar aceste substanţe pot cauza iritaţii, de multe ori se întâmplă ca pielea bebeluşului să se înroşească şi să fie foarte iritată. De asemenea marginile de platic pot irita.

Nu sunt economice

Dacă adunaţi cantitatea de scutece folosită de un copil şi banii daţi pe ele o să ajungeţi la nişte sume deloc neglijabile. Dacă media ar fi doar de 1 bax pentru o lună la o valoare medie de 100 de lei (luam în calcul varianta cu cele mai multe scuetece per bax ca să fie un raport bun al preţului pe bucată) tot înseamnă 2400 pe an.

De aceea scutecele textile au revenit în ultimii ani în forţă pe piaţa produselor pentru copii. Sunt o alternativă viabilă pentru că nu prea mai au nimic în comun cu ce foloseau mamele noastre. Deşi există mai multe opţiuni sistemul presupune în principiu un scutec din bumbac lavabil (cele care se spală foarte uşor în maşina de spălat) şi inserturi de celuloză (care se aruncă).

Scutece lavabile

Avantajele lor sunt următoarele

  • Forma este asemănătoare scutecelor de unică folosinţă, ceea ce le face uşor de utilizat.
  • Sunt create din bumbac, un material blând cu pielea sensibilă a bebeluşilor
  • Cele mai multe folosesc inserturi de celuloză, un material reciclabil şi care nu irită pielea precum plasticul şi substanţele chimice din scutecele de unică folosinţă
  • Deşi pentru curăţarea lor este folosită apă şi detergent, poluarea este mult mai scăzută, mai ales dacă de foloseşte, aşa cum este şi recomandat, un detergent ecologic.
  • Sunt economice pentru că acelaşi scutec poate fi utilizat o perioadă mai lungă de timp. Cele mai multe dintre scutecele existente pe piaţă au capse, ceea ce face adaptarea la ritmul de creştere al copilului foarte uşoară. În plus aceleaşi scutece pot fi utilizate la mai mulţi copii.

Investiţia iniţială în scutecele de de bumbac poate fi ceva mai mare, pentru a nu spăla foarte des aveţi nevoie de 15-20 de bucăţi, dar în timp utilizarea lor este mai economică decât folosirea scutecelor de unică folosinţă.

Pe piaţă există produse de la 30-35  de lei pe bucată până la variante de firmă ceva mai scumpe de 60-70 de lei. În plus aveţi nevoie de inserturi de celuloză, care se găsesc de obicei în cutii de 100 de bucăţi şi 2-3 de perechi de chiloţei din plastic.